Anecbalia la albine

Din literatura de specialitate:

“Anecbalia este o particularitate căpătată pe parcurs de unele colonii de albine care îşi pierd obiceiul roirii, devenind astfel foarte rentabile. Aceste colonii sunt dinamice, bine populate şi rezistente la boli, datorită faptului că doicile hrănesc larvele cu mult lăptişor. Dacă vom afla înstupină astfel de colonii este bine ca să le folosim ca familii de prăsilă, izolându-le la cel puţin 8 km pentru a se împerechea numai cu trântori proveniţi din familiile anecbalice. Reginele anecbalice nu roiesc, la bătrâneţe convieţuind o perioadă cu cele tinere după care sunt înlocuite liniştit.”

Asa zisele familii de albine anecbalice, sunt de cele mai multe ori  cele la care matcile sunt matci cu prolificitate medie. Dezvoltarea acestora pe perioada  “iarna-primavara“ se face uniform și ating nivelul maxim de dezvoltare pe care îl poate asigura matca respectivă dupa solstițiu de vară  (cand ziua începe sa scadă în raport cu noaptea) fapt ce duce la nerealizarea condițiilor propice roirii în timp util.

Roirea naturala în cazul familiilor de albine ce au mătci cu prolificitate medie  poate fi posibilă în următoarele situații:

  - Când familia respectivă iese din perioada de iernare la un nivel de dezvoltare mare,

  - Când este mărita artificial prin aportul de albine din alți stupi (a se vedea așezarea stupilor pe vatră)

  - Când spațiul de dezvoltare al familiei respective nu este marit în timp optim și se ajunge la blocarea cuibului datorită lipsei de spațiu,

  - Când matca familiei respective este mai batrana, 3-4 ani și începe să “obosească“în perioada propice roirii. În această situație roirea este puțin diferită, în sensul că nu mai pleacă un roi primar cu matca bătrâna, roirea propriu zisa are loc odata cu eclozarea primelor mătci.

  - Deasemeni poate roii și în cazul lipsei de cules, dupa înflorirea salcâmului când din diferite cauze  nu se extrage mierea la timpț sau când datorită timpului nefavorabil albinele culegatoare stationează în stup.

Schimbarea liniștita a mătcilor bătrane sau cu infirmitați se face de regulă în lunile iulie sau august, și numai în cazuri izolate, la familiile foarte slabe în lunile mai sau iunie. 

Faptul ca anumite familii de albine întrunesc mai greu condițiile de roire nu înseamnă că și-au pierdut instinctul natural de roire, ele de fapt nu reușesc să ajungă la nivelul maxim de dezvoltare în timp optim.  

Mătcile cu prolificitate foarte mare, sunt mătci ce pot asigura familii de albine foarte puternice, familii ce pot realiza producții foarte mari de miere, dar în același timp prezintă riscul roirii, dacă apicultorul cu sau fără experiență pierde din vedere acest aspect. 

Familiile de albine ce au mătci cu prolificitate scăzută roiesc de cele mai multe ori la un nivel de dezvoltare destul de redus, indiferent de spațiul pe care îl au la dispoziție. De cele mai multe ori își blocheaza cuibul și intră în friguri în perioada culesurilor, fără a  popula ramele din cat, la stupii verticali sau multietajati. 

Mătcile cu prolificitate medie se situeaza undeva între cele doua categorii, prezintă o garanție în cea ce privește roirea fiind mai ușor de exploatat, dar prezintă dezavantajul că sunt mai slabe productiv în special la primele culesuri (rapița, pomi fructiferi, salcâm) spre diferență de prima categorie.

Întodeauna într-o stupină se regăsesc cele trei categorii de mătci știut fiind ca prolificitatea unei mătci scade pe măsură ce înaintează în vârstă. 

Visul oricarui apicultor este să aibă mătci cu prolificitate foarte mare, dar în același timp să nu roiască , ideal greu de atins, realizabil doar  pentru cei cu multă experiență. Fiecare apicultor își are propriile metode de lucru, dobândite în timp și perfecționate pe  măsura cunoștințelor teoretice și a experienței acumulate în timp.

În concluzie anecbalia la albine ține mai mult de experiența apicultorului și mai puțin de caracteristica genetică!